Un mileniu are zece secole şi va avea atîta timp cât un secol va avea o sută de ani, aproape o viaţă de om sau două, trei...Precizia scade când e vorba de om…
...am fragmentat timpul la infinit pentru a-i simţi rostul...astfel cifrele au devenit puncte de reper, indicatoare traseului fiecăruia dintre noi prin lumea noastră infimă, dar în acelaşi timp au impus limite până şi viselor, speranţelor noastre…
În jur mişună oameni preocupaţi de rostul ultimei zile din an: ultimile cumpărături şi datorii, ultimile lacrimi şi îmbrăţişări, ultimile întâlniri şi revederi, ultimile gânduri şi amintiri, ultimile regrete şi zâmbete. De mâine începe un nou an...dar cu aceleaşi indicatoare, semne şi puncte de reper...acum depinde în ce direcţie urmăm traseul şi cât de sigur vom atinge pământul de sub picioare...
Până la urmă... un om ca noi a hotărât câte zile are anul...e o realitate relativă la fel ca orice invenţie umană ... De ce oare întrega omenire respectă această invenţie? De ce prezintă atâta importanţă succesiunea de ani? O altă ocazie de a spera la un nou început, o nouă schimbare? Suntem atăt de slabi încât avem nevoie de această ocazie în fiecare an? De ce să nu ne alegem fiecare un timp al nostru, pe care să-l fragmentăm după prorpia dorinţă sau mai bine să nu-l mai fragmentăm deloc? De ce nu încercăm să descoperim frumuseţea acestei lumi în fiece clipă? Ce te-ai face dacă ai afla că ziua ce urmează e ultima ta zi petrecută pe acest pământ?
...am fragmentat timpul la infinit pentru a-i simţi rostul...astfel cifrele au devenit puncte de reper, indicatoare traseului fiecăruia dintre noi prin lumea noastră infimă, dar în acelaşi timp au impus limite până şi viselor, speranţelor noastre…
În jur mişună oameni preocupaţi de rostul ultimei zile din an: ultimile cumpărături şi datorii, ultimile lacrimi şi îmbrăţişări, ultimile întâlniri şi revederi, ultimile gânduri şi amintiri, ultimile regrete şi zâmbete. De mâine începe un nou an...dar cu aceleaşi indicatoare, semne şi puncte de reper...acum depinde în ce direcţie urmăm traseul şi cât de sigur vom atinge pământul de sub picioare...
Până la urmă... un om ca noi a hotărât câte zile are anul...e o realitate relativă la fel ca orice invenţie umană ... De ce oare întrega omenire respectă această invenţie? De ce prezintă atâta importanţă succesiunea de ani? O altă ocazie de a spera la un nou început, o nouă schimbare? Suntem atăt de slabi încât avem nevoie de această ocazie în fiecare an? De ce să nu ne alegem fiecare un timp al nostru, pe care să-l fragmentăm după prorpia dorinţă sau mai bine să nu-l mai fragmentăm deloc? De ce nu încercăm să descoperim frumuseţea acestei lumi în fiece clipă? Ce te-ai face dacă ai afla că ziua ce urmează e ultima ta zi petrecută pe acest pământ?
Paris... „cel mai romantic oraş”- ziua, iar noaptea - „oraşul luminilor”. O mare de clădiri, bulevarde, pieţe şi străzi se contopeşte cu cerul. Te simţi atât de mic...dar plin de viaţă...
