E şi asta o iubire...

Cristalele de gheaţă întâlnesc o moleculă de praf şi concep un fulg. E şi asta o iubire… atât de grea încât va pluti în continuă cădere până va atinge pământul ce-i va decide soarta. O fi mai puternic dorul firului de praf ce s-a desprins mai demult de pământ sau iubirea anulează orice stare de imponderabilitate şi iniţiază viaţa? Viaţa unui fulg înseamnă cădere...autodistrugere... mai devreme sau mai târziu... Dacă iubirea naşte viaţă, iar viaţa – sfârşitul iubirii, de ce există iubire?

Croeso i Gymru!

Abia diAbia din momentul în care autocarul a pornit pe partea stângă, am conştientizat diferenţa...Priveam prin geam aproape fără să clipesc... Acum înţeleg de ce şoferul conduce invers… Decorul acestei ţări regale mai poartă amintirea cavalerilor ce-şi ţineau săbiile pe partea stângă pentru a fi uşor de scos din teacă cu mâna dreaptă. În timpul turnirului, treceau unul prin dreapta celuilalt. Pe acele vremuri era aproape o soluţie instinctuală să treci pe lângă un necunoscut pe partea dreaptă pentru a avea mâna ce simte cel mai bine pulsul sabiei...între tine şi el… Trecem graniţa dintre Anglia şi Ţara Galilor imortalizată de un panou: Welcome to Wales! – Croeso y Gymru!

TraversTraversăm o regiune cu munţi joşi şi coline... Relieful şi lacurile galciare din Munţili Cambrieni formează imaginea reprezentativă a Parcului Naţional Snowdonia. În apropierea portului Barmouth mareele puternice ale Mării Irlandeze au sculptat Estuarul Mawdach. Ţara Galilor este locul unde muntele se preschimbă firesc în mare... Peisajul este unic prin întrunirea diversităţilor geografice şi specificului populaţiei ce locuieşte aici: munţii se continuă cu plaje de dune spre mare, iar galezii reuşesc să-şi menţină identitatea culturală prin intermediul tradiţiilor, simbolurilor şi limbii galeze. Spaţiul geografic pe care îl ocupă e dovada suficientă a unicităţii şi stabilităţii acestei comunităţi - “welsh nation”.

identitatIdentitatea geografică, politică şi culturală a Ţării Galilor are rădăcini istorice: fluxul de invadatori adus de pe ţărmurile Mării Mediterane şi din platourile Europei Centrale a înaintat foarte puţin spre vestul montan inaccesibil, unde locuiau băştinaşii celţi. Astfel, se explică de ce vestul montan al Peninsulei Britanice a fost o regiune stabilă din punct de vedere cultural, aici elementele noi au fost asimilate de cele vechi, spre deosebire de estul predispus invaziilor- regiunea de câmpie a Angilei, unde elementele noi le-au înlocuit mereu pe cele vechi. Celţii s-au refugiat de invadatorii anglo-saxoni în vestul îndepărtat , iar pe această cale - limba şi tradiţiile celţilor au supravieţuit. Angila a cucerit Ţara Galilor în secolul 12. De-a lungul istoriei munţii au defavorizat comunicarea între grupuri izolate, însă odată cu modernizarea comunicaţiei, a reînviat şi sentimentului naţionalist al Ţării Galilor. În perioada capitalismului industrial Ţara Galilor a devenit pentru Angila furnizoare de cărbuni şi produse agricole, fiind puternic anglicanizată. În prezent, cea mai mare parte a Ţării Galilor, centrul şi nordul, prezintă o zonă montană, izolată, conservatoare şi vorbitoare de limbă galeză.

walessWales - tărâmul pietrelor ancestrale, al castelelor medievale, al regatului legendarului King Arthur şi al oraşelor împânzite de căsuţe „candy-colored”, biserici protestante în stil gotic zidite din piatră sălbatică cu antablament din lemn sau capele şi case construite în totalitate din ardezie cu muchii şi ferestre albe.

promoPromovarea turistică a locurilor se axează pe existenţa unor legende, poveşti, mituri, unei istorii misterioase ce atrage publicul, dar în acelaşi timp amenajarea turistică sau conservarea ireproşabilă a locurilor îl incită şi mai mult chiar şi după vizitare. Vei fi uimit să urci trepte din rădăcini ce par crescute de-o veşnicie, în lungul traseului pe munte, să explorezi minele de ardezie ce par a fi neatinse de timp, să admiri de pe vârf micile proprietăţi de terenuri ale modeştilor fermieri galezi ce se disting prin îngrădirea lor cu ziduri din piatră. Tradiţia pare neclintită de vremuri datorită implantării acesteia în orice tip de activitate modernă. Casele, bisericile, castelele, grădinile, parcurile, oiţele, munţii, plajele porturile, podurile...totul este încadrat perfect în peisaj. Totul este galez...

Răspuns...

nu întreba dacă în ceruri creşte iarbă
sau dacă munţii se-ntrec în drumul lor
spre stele...

nu întreba dacă acolo vei fi tot om, suflet şi gând
sau te vei preschimba în apă, aer şi pământ...

nu întreba dacă vei sta la coadă între nori
sau vei fi numai tu fără ecou...

nu întreba dacă iubirea e deşert,
iar fericirea e miraj
sau de vei fi pulsul unui timp pietrificat...

nu întreba dacă în zori vei soarbe ceaiul
şi-ţi vei trăi un vis
în care eşti...tot ce n-ai fost
chiar de-ai râvnit...

de speri că-n ceruri vei avea alt cer...
atunci...
de ce-ar fi moarte între două vieţi
şi n-ar fi doar nemurire?

Aripă fără de pasăre...

Acum pasărea fără de o aripă (despre care v-am povestit în prima pagină) a început să uite că avuse cândva două aripi. S-a obişnuit cu una, chiar dacă nu mai poate zbura ca şi celelalte păsări. Nu-i mai pasă...De ce să zbori când ai picioare? Nu e mult mai bine când simţi pământul sub picioare? Dacă pasărea ar fi fost creată doar pentru zbor, ar fi avut doar aripi...Atunci...ce-ar fi să rămână şi fără cealaltă aripă în condiţiile în care sunt păsări care vor să aibă şi trei...? Nu! Exclus!...Nu s-ar mai numi pasăre...Aşa, totuşi, a fost primită în stol...
Ce s-a întâmplat cu aripa abandonată? Se mai zbate din când în când...mai mult în inimile copiilor săi...E singură şi tristă...Ursul o foloseşte uneori drept mătură ca să-i fie mereu bârlogul curat, alteori- sperietoare pentru alte păsări...
Poate şi-ar dori să uite că a fost parte din pasăre, dar nu poate... Încă mai visează cum atinge norii...
De ce m-ar durea? Pentru că m-am născut pe o aripă ruptă şi nu ştiam ce este o pasăre. Am plecat s-o caut şi am găsit pasărea fără de o aripă. Acum nu ştiu ce este zborul…