Cuvântul fără gând...

Cerul îmi fuge de sub picoare...
Nici nu mi-am dorit să-l păşesc cu grijă.
Alergam fără să privesc spre soare,
chiar dacă se lăsa noaptea...
fără să privesc spre pământ,
chiar dacă păsări îmi cădeau pe umăr...
Încercam să fiu gândul cuvântului
ce a fost la început.

Acum voi fi cădere, voi fi iarbă
Voi fi iubire crudă fără vară...

*** *** ***
E târziu...
s-au stins cuvintele în mine
iar gândurile nu mai au loc,
nu mai au aer,
se calcă în picioare dorindu-şi viaţă...
Caută ieşire...
dar e târziu
şi le zidesc de vii în suflet.